Alta nastere

Si daca nasterea
Mi-a fost in apa,
Si daca am uitat din vanitate
Ca apa e fluida
Si-am inghetat-o cu mintea-mi,
Am sa folosesc de-asta data,
Pacatul ingamfarii
Drept fertilizator
Pentru un mugure, pentru ceva viu,
Pentru ceva predispus mereu
Hazardului, greselii, riscului
Pentru ceva pentru care-s doar,
Doar o tanara oarba,
Dar totusi insetata
De-alta cunoastere.

Si daca ia foc, fie

Intr-o dupa-amiaza,
Ma hotarasem sa-mi fac o casa
Un loc stabil peste timpuri,
Cum ar vrea fiecare om sa fie
La casa lui, pare-se.
Confortul era bine amplasat
Pe piloni infipti adanc
Imobili, reci, insensibili,
Imi facusem deci un lac
Neclintit, asa cum imi doream.
Iroseam caldura sa-l mentin inghetat
Uram focul din rasputeri
Si foloseam foc
Doar ca sa pot sa il urasc din nou
Si asta ma facea sa-l vreau zilnic,
Doar ca sa pot sa-l tin departe,
Pretuiam doar casa mea,
Doar lacul atat de greu tinut
Sub zero grade.
El nu-mi arata nicio dovada,
Doar sadicul confort
In care balteam in frig
Cu ura pentru foc
Am obosit de atata frig,
Mi-am smuls ultima urma de energie,
Ultima resursa de inconstienta
Asa-zisul impuls necugetat,
Labil, spontan, fierbinte
Si-am taiat cordonul ombilical al casei.
Focul ce-l dispretuiam pana la greata
A curs in lac nebanuit de repede
Regretam impulsul,
Dar nu si efectul,
Am un izvor.

Simetrie de forma

Florile astea-s superbe!
Bifeaza fiecare cerinta estetica,
Cerul doar cand e luminos
E perfect zice-se.
De fapt…
Totul e lin cand e simetric
Linii, contururi, forme,
Nuante, intensitate
In limitele echilibrului,
Neaga ca nu-ti par sigure,
Neaga ca nu iti plac
Pentru ca si mie-mi plac enorm,
Le vad prin lentile curate
Pure, nobile, nepatate
Dar fir-ar! Sunt tot lentile!
Atat de tentante…
Si tocmai cand sa le gust,
Sa abuzez de fiecare trasatura
De fiecare stare a lor,
Observ fara vlaga,
Fara nici un fel de intriga
Ca nici nu mai pot sa le epuizez
Nu mai am ce sa secatuiesc
Prea uzate, mult prea privite
Mult prea admirate, mult prea supte
De … perfectiunea lor!
Nu ma mai deranjez.
As fi vrut sa le epuizez cel putin
Intr-un mod cognitiv,
Suficient de rece cat sa ma apere.
Am stat in iluzia gustului empiric
In care pregnanta aromei lor
Nici macar nu mai avea esenta.
Dar nu-i nimic, de maine
Imi iau lupa si rabdarea cu mine,
Harta si inima-n dinti
Si pornesc in cautare
De banal.

Abuz constient

Da-mi mana,
Impreuna vreau sa abuzam putin,
S-abuzam oricare regula
Impusa de tine, impusa de mine.
Sa ne batem joc de tot ce-am pus in comun
Eu sa ma revolt sarcastic.
Tu sa te complaci in neajutorare,
Eu sa spun ca n-am tihna,
Tu sa nu-mi faci loc niciunde.
Hai sa punem sub ochii nostrii
Tot ce nu s-a spus,
Tot ce nu s-a facut,
Tot ce-a fost nemestecat,
Luat de-a gata drept nutritiv,
Inghitit cu satisfactie rece,
Tot ce ne-a picat greu,
Dar am luat de bun
Ia-mi convingerile rupe-le in doua,
Le impartim echitabil
Tu sa abuzezi de ele,
Eu sa jinduiesc imatur dupa ele,
Tu nu mai ai rabdare deloc,
Eu sunt o necinstita
Iti bati joc cu buna stiinta,
Buna constiinta…
Eu ma ridic din disperare
Cobor in furie
Dobandesc satisfactie autoritara
Te-apuca doruri si nostalgii
Mi le impartasesti,
Ti le primesc cu buna stiinta
Si ti le las neatinse
Mi-am atins scopul
Am abuzat impreuna,
Pasarea Phoneix a ars
In sfarsit.

De voie

Azi de voie,
Azi poftesc la rani.
Mi-e sete de noapte, pamant uscat,
Mi-e pofta de maduva si sange.
Azi de voie
Vreau sa ma imbrac in Superego
Si rand pe rand sa ma joc cu rabdarea
Si sa ma dau in leagan
Cu cenzura
Si sa-i pun piedica
Si apoi sa-o fac sa uite
Azi poftesc nespus la maruntaie,
Poftesc la furie-n suspine.
Vreau sa ma joc de-a tradarea
Cu parti serioase din mine
Si cand ochii care nu se vor vedea
Parand ca se uita…?
Vreau sa le impac
In final

Mentor… adulmecat

Calitatea primordiala a unui mentor este prezenta experientei. E conditia informala sine qua non ce plaseaza un om in “hainele” unui mentor in reprezentarea comuna. In acest context, mentor se refera si la aspectele obisnuite prin care care definim un om de la care “putem sa primim sfaturi”, un om “suficient de”.
In ultimul timp ma intreb daca mentorul lipsit de experienta personala, cel care nu a trecut efectiv prin “focul si vantul” prin care cei care il considera initiator au trecut… e un mentor autentic? Teoretic empatia nu inseamna contaminare, inseamna simtire fara implicare labila. Urmand principiul acesta, mentorul ne-experimantat ar putea sa fie cel putin un observator ceva mai obiectiv. Si pentru ca uram acest cuvant imposibil de trecut prin filtrele afective (obiectiv, adica), o sa il inlocuiesc cu “un observator cu o alta viziune”. decat cea a celor deja partasi.

Situatie concreta: cand consider ca un om este specializat intr-un domeniu (nu ma refer profesional, mai degraba relational) si apoi aflu ca acel om nu a trecut prin situatiile de viata pentru care eu il admiram in mod fictiv pot alege 2 variante:
- respingerea implicita care urmeaza principiul “ah, nu ai cum sa stii tu, n-ai suferit/trecut prin asta”
- acceptarea “hm..dar daca”, o acceptare care da credit atat principiului uman dubitativ (nu cred pana nu vad), deci ratiunii cat si intuitiei (nu degeaba pare ca intelege )
Poate avem potentiali mentori printre noi, poate l-am inchis intai gura, apoi mintile. Poate e timpul pentru o abordare mai toleranta, mai intuitiva, mai integrativa.

Tu si eu (scrieri din liceu)

Tu si eu

Inghet, ma arzi, sterge-ti privirea,
Pleaca, dispari, arunca-ti mahnirea!
Opreste-ti susurul aspru de cuvinte,
Inchide-ti repulsia in sfera fierbinte

De ce nu ma lasi? De ce nu renunti?
De ce nici macar n-ai vrut sa m-anunti?
Ma-ncui intr-o minte atat de-abatura,
Ma lasi intr-o apa rece, tacuta.

Mii de scantei eliberezi din cochilia-ti dura
Pielea-mi ingheti, mintea-mi topesti cu ura,
Si ochii incet, dar sigur intuneci
Pe viata-mi usor, discret tu aluneci.

Cu crancene vorbe, cu aspre priviri,
In clipe dulci, in pale-amintiri,
Atunci tu pe mine hain ma ataci,
Haina de gheata repede-mbraci

Dar cine esti tu? Dar cum reusesti?
In fiece clipa sa ma privesti?
Domol ma desptepti, incet ma trezesti
Rapid ma injunghii, iute lovesti?

Caci eu fara tine n-as mai fi eu.
Caci eu prin tine mereu dau de greu,
Nu pleci, nu ma lasi, deloc nu-mi dai pace
Caci tu esti a doua, unica, trista mea voce.

De mi-ai da drumul… Nu stiu cine esti.
Tine-ma-n tine caci stiu ce gandesti,
Te simt, te cunosc, te-aud mai mereu…
Sa stiu cine esti? Esti simplu, esti “eu”.

Inceputuri si eternele schimbari decisive

Fiecare inceput marcat temporal este un bun prilej pentru fiecare minte sa mai dea un cot, sa mai lanseze dorinta tipic umana de schimbare concomitenta cu “vremurile”. E mai usor “de luni”, “de pe 1″ sa iti iei avant, sa lansezi rezolutii, sa fii chiar mai inflacarat. Ai avantajul simultaneitatii temporale si siguranta alegerii colective (toti vrem ceva la inceput de an).

Din experienta personala si din simplele pareri ale celor care ma inconjoara am observa motivul recurent al fiecarui inceput de an: schimbarea. Avem nevoie de scuza unui an nou pentru schimbare, asa se pare. Ca oricine, mi-am dorit si eu schimbare specifica inceputurilor. Ca oricine, am blamat hazardul ca nu a facilitat-o si ca oricine am continuat sa cer schimbari de acest fel. Orice schimbare presupune un demers cumulativ, porneste de la primul impuls afectiv (parca as vrea), continua cu alegerea (vreau sa), investirea motivationala, acompaniata de pre-recompense formulate cauzal reprezentiv (vreau sa… ca sa), urmata de investirea volitiva sustinuta incontinuare afectiv (efortul in sine). In opinia mea, orice schimbare ar putea fi mai bine “gustata” daca se finalizeaza cu un demes introspectiv: “acum ca am reusit x, ma intreb ce e diferit, ce noi oportunitarti am, ce e schimbat concret la mine”

Schimbarea e definitorie pt. evolutie, schimbarea e refreshul nostru, schimbarea e primul mugure al autoactualizarii. Insa… schimbarea nu e facuta pt. pilotul automat si nici pt. colectare. (Acestea sunt simpel metafore folosite de mine)
Schimbarea pilot-automat
Exemplu: A inceput ianuarie, am decis sa modific un comportament, sau sa lansez altul, ma simt sprijinit/a de context, insa timpul imi dovedeste ca nu am schimbat nimic. Daca am decis de exemplu sa fiu mai curajos in relatiile cu ceilalti si doar am asteptat situatii oportune sau atitudini ale celorialti pliate perfect pe planul meu am intrat in “patutul moale si cald” al schimbarii pilot-automat.

Schimbarea-colectare
Poate ca schimbare pilot-automat e doar o maniera a psihicului de a restabilii un echilibru si nu un demers superficial asa cum e general definit: “a zis ca face multe si a facut nimic”. Cred ca oamenii renunta intotdeauna cu un scop, fie constient, fie nu. Schimbarea pilot automat e poate o maniera de aduce confortul insa ii lipseste constientizarea: “de ce vreau asta”. Nu ii lipseste in mod intamplator, poate ii lipseste pt. ca acest “de ce vreau asta” e in dezacord cu conceptiie, impunerile, legea proprie.  Astfel schimbarea devine doar o scuza pentru colectarea conflictelor in forma neimplinirii de sine sub orice aspect. “Simt nevoia de o schimbare, nu stiu de ce, insa o simt”. O simt poate pt. ca s-au colectat multe si as vrea sa sterg cu buretele.

“Sa fii tu insuti mereu” /vs/ sa adaptezi mastile

Aproape ca mi s-a parut o blasfemie atunci cand in mintea mea a inceput sa se infiltreze ispititor o noua idee contrara celebrului sfat de carton: “Secretul succesului/fericirii etc. e sa fii mereu tu insuti cu toti”. Ce fac? Demolez sfaturi ce indemnau la sinceritate fata de sine?! Cum despartirea de convingeri expirate e dificila am pastrat acelasi atasament bolnavicios de sfatul asta de viata. Pana cand mi-o fi venit vreo idee…

Nu suntem niciodata noi insine in relatiile cu ceilalti, ba uneori nu suntem noi insine nici la noi “acasa”. Asa obscur si predispozant spre cadere suna asta! Insa, convingerea mea e ca orice “producem”, oricat de gresit si nepotrvit ar fi are un beneficiu mai mare decat apararea Eului sau mentinerea stimei de sine. Masti purtam mereu. Poate viata ca teatru nu e doar o conceptie literara, poate se aplica si psihologic, fara efecte negative… atat timp cat ne simtim masca. Nu, nu am scris “cunoastem”. Spun asta lasand ratiunea in plan secund si mizand pe hazard. Experimentez lipsa explicatiilor rationale intr-un mod dozat, rationamentul fiind refugiul meu etern.

Cum oare ar fi sa vad de ce mi-am ales o anumita masca intr-un anumit moment. Masca nu are conotatie negativa atat timp cat nu “retrage” drepturi si nevoi psihice. Atat timp cat masca nu e folosita doar cu scopul ascunderii, doar cu scopul persuasiunii, doar cu scopul refugiului si e alternata cu un soi de facilitatre spre exprimare aceea de sine bruta. Folosim masti, o vom face mereu iar eu am decis sa le admit existenta si pana cand o sa aflu care dintre ele au efecte blocante homeostaziei mele psihice,  am de gand sa port tratative cu ele.

Leac pentru ranile din carton

Copil nascut in lumea de carton
Sedea in al sau trup de forma
Decide intr-o zi sa-si caute reflectia,
Mintea incepe sa se inseteze,
Dar mai avida de reflectie-i simtirea
Caci ea-si doreste impartasire
In lumea foilor si randurilor nascute
Din aceiasi lume de carton
De alte minti ce-au spart invelisul
Si poate si ele-au jinduit
Dupa cunoastere.
In litere si-n cuvinte plasmuite
E numai nasterea
Si tocmai de aceea,
Orice gresala e doar o certitudine.
In vorbe si randuri plasmuite
E doar Copil si patos…
Si pofte, sete, foame
Din maruntaiele noroioase.
In slove si-n vorbe de-artist
Sunt numai doruri si nasteri de simtiri
E numai sete,
lacrimi, sfasieturi adanci
in carnea oamenilor de carton
Pe care doar copilul le simte
Pe care doar adultul le asculta
Pe care doar litere, vorbe si slove
Le insamanteaza
In cercul vesnic
Pe care Copilul l-a ales
Drept Mama