Oameni care nu (ma) inteleg

Inca pastrez o legatura „deosebita” cu o prejudecata interpersonala pe care o regasesc constant, la un nivel mai mult sau mai putin personal. Este aceea pe care o numesc „intelectualitatea reductibila”. Aceasta se refera la mitul conform caruia oamenii preocupati (excesiv!) de sfera intelectuala (asta desemnand generic si simplu preocupari orientate domenii de interese diverse) sunt incapabili de manifestare si experimentare a paletei afective in relatiile lor. Mitul geek & freak postuleaza o dihotomie clara emotie-cognitie, cu alte cuvinte, oamenii pasionati de un domeniu sunt reci, inchisi sau macar indisponibili afectiv (hai, temporar, atunci cand nu sunt intre… carti).
Sigur, este un truism (testat ontogentic si neuroimagistic) ca emotia precede cognitia (cu „rugaciunea” asta raman dupa 3 ani de facultate), prin urmare, inainte ca omul sa poate sa fie interesat (rece si abstract, nu altfel) de un domeniu e necesar SA SIMTA. Da, in sensul ala primar, reptilian, limbic. Sa aiba emotii legate de interesul sau (rece si abstract, care nu se compara cu normalitatea sensibila). Deci, sa se simta imbratisat metafizic de fiorii… reactiei electrodermale, sa aiba modificari parasimpatice (fluturi in stomac, ceva de genul), sa aiba perceptia temporala alterata (de bunavoie si nesilit de nimeni 8 ore in fata unui ecran!).
Am descris ceva asemanator unui episod fulgerator de indragostire. Da, oamenii se indragostesc si de activitati, domenii intelectuale, concepte, de pasiunea altor oameni care isi acorda parte din existenta studiului, cercetarilor, generarii intrebarilor, criticilor (preferatele mele, daca le cunoastem sensul psihologic).
Da, am avut reflex psihogalvanic cand am vazut asta seara pe wiki o fotografie cu procesul neurogenezei. Si da, nu am inima.

Read Full Post »

Contopirea (cromatică)

Impresionabile,
Aşa se vor a fi
Chiar toate florile,
Să fie!
Nu pentru mine!

Prefer doar spini,
Frunze, tulpini
Şi roşul sângeriu
Din al meu trandafir
Şi-albastru rece,
Al unei mări
De mijloc de septembrie.

Am una singură,
O floare,
Ce-mi poartă
Şi roş’ de trandafir,
Şi marea nobilă,
Întru adânc
Albastru.

Căci n-a pălit
În amintiri
Din modestie
A ruginit
În toamna
Pe care ştiu
Că o iubeşte.

Şi roşu,
Şi albastru,
S-au cufundat
În reverie,
Şi-n realitate
Eşti o floare,
Peste care n-am trecut.

N-am trecut.

Read Full Post »

Flacara agonica

Sunt lupte,
Sunt pierderi, ori castiguri,
Sunt jalnice,
Se sting.

Sunt jocuri,
Sunt batai de joc,
Sunt neimplinite,
Se sting.

Dar fie,
Sunt flacari,
Ce ard intru pasiune,
Mocnesc,
Se sting.

Dar e o flacara,
Ce arde-agonic,
In al tau trup
De-atata timp
Putred.

Read Full Post »

Cugetari personale

Sa iubesti, adica sa existe un „doar”, unul singur, o singura raportare…
Neadevarat. Exista si acum nenumarati, mai multi, mai multe raportari. Nu poti nega realitatea posibila.
Exista comparare. Si poti s-o folosesti ca inainte. E doar o diferenta: nu are niciun sens sa o faci. Nu ai de ce. Realitatea dispune de nenumarate posibilitati, dar tu ai DOAR una corespondenta.

Read Full Post »

„Si daca-ul” meu

Oamenii sunt plini de indoieli cu privire la relatiile lor, la viata, in general. Devin nelinistiti, anxiosi si cel mai rau, incep sa aiba asteptari si cerinte de ceilalti. Normal, pentru multi, acest „si daca” vizeaza o teama permanenta raportata la dependenta de o relatie, de un mediu, de o situatie. Mi se pare strigator la cer sa pretinzi totul de la ceva/cineva din exterior (da, celalalt e in exterior chiar daca e iubi, mama sau cea mai buna prietena.)
Si daca totusi celalalt te lasa „la greu” pentru ca are dreptul sa o faca. Si daca nu esti pregatit pentru pentru ca te-ai sprijinit doar pe el? Si daca si tu ai pus presiune si dependenta in relatie cu altii?
Si daca schimbam perspectiva si o orientam inspre noi, inspre mine cel care are dreptul sa nu creada neconditionat in nimeni? Si daca nu blamam pe nimeni? Si daca ne indoim pentru ca ii lasam pe ceilalti liberi? Si daca asta e singura cale de supravietuire detasata si etica? Si daca asta-i nelinistea aparenta a singuratatii si linistea supravietuirii in putere deplina? Si daca e o alegere de viata, una pentru viata?

Dreptul meu fundamental este sa ma indoiesc de increderea neconditionata.

Read Full Post »

Intrarea in subsol

Cu mine nu mai lupt,
M-am castigat defecta,
Acum eu ma posed,
Si-n voie pot,
Cu inima-mi,
Sa fac ce pot;
Cu minte
Astupand-o.

Cu mine nu mai lupt,
Inlantuita doar,
Am sa ies
Supravietuitoare.

Read Full Post »

Juramantul

Piatra in mine aruncata,
Intr-un timp,
Resimtita dureros,
Menirea si-a facut,
M-a facut sa simt,
Atunci cand am primit-o
Direct in inima.

Dar azi am constatat,
Ca-n mine a izbit iubire,
Sa vezi durere!
Acum am inima de piatra!

Read Full Post »

Si razbunarea-i nobila

Eu sunt un demiurg mizer
Si pentru ca nu am,
Ma fac.

Ma-nchin intru distrugere,
Si in pamant ma-ngrop,
Sfarsitul nu-i aici,
Pana si viermii ma repudiaza!

Eu n-am decat sa ma consum,
Din trupu-mi carne sfasiind,
Cu unghiile.
Dar mie imi e greata,
De atata timp,
Bucatile de ura,
Sa mi le tot inghit.

Mi-au spus: „Pe a ta strada,
O data, o sa rasara soarele.”
Crezut-am ca rasare soarele,
Ca sa-mi usuce carnea,
Mai repede sa putrezesc,
Si oase sa-mi ramana,
Pe mine sa nu ma mai simt
Intru mizerie.

Dar si azi zac in agonie,
In frig, in noapte,
Unde o clipa-i ora,
In care inca smulg cu sarguinta,
Bucati din trupu-mi jalnic,
Rugandu-ma-n nesat
Ca el sa putrezeasca
Si eu sa devin eu.

Read Full Post »

Uniunea

Din a mea amaraciune,
Domnul a decis:
Pe bolta Raiului,
Roadele au putrezit!
Cazut-am la pamant
Cu ele am secat,
Pana la os,

Dar acum poti
In voie sa sorbi
Din a mea clavicula,
Un aspru vin.
Sunt amfora
Si te contin.

Read Full Post »

Pocainta ratata

„Intai pamantului,
Ca-i fac umbra
Si-n el
Picioarele-mi bag,

Apoi, bietelor de ele,
Curajoaselor raze,
Ce indraznesc
Sa ma surprinda
Cu caldura…”

Si in final,
Smulgand din sine,
Spin cu spin,
La doar un pas
De netezire,
Lor, tuturor
Ce i-a ranit,
Un cactus le sopteste:
„Iertare mainilor
Ce-au vrut sa se apropie,
De-o paria tacuta,
Iertare timpului,
Ce insetat de altele,
Un cactus l-a sorbit
Nemernic si nefericit,
Din viata acelora
Buni trecatori,

Iar mie,
Uitare, niciodata!”

Read Full Post »