Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for Ianuarie 2009

Esti indragostit/a? ” O intrebare ireversibila din partea celorlalti cand te vad fericit.
Fie ca iti schimbi look-ul , fie ca zambesti sau glumesti mai des decat de obicei, e clar ca este o schimbare perceptibila.

Ce inteleg eu in intrebarea asta? Inteleg ca fusesem prea sumbra, prea monotona pana atunci.
Mai inteleg ca daca a intervenit acea schimbare, e clar ca are repercursiuni si in plan social nu numai in plan interior.
E usor sa te indragostesti de o persoana, e mult mai greu in schimb sa te (re)indragostesti de propriul eu. (Si va rog, nu priviti aceasta afirmatie dintr-o perspectiva narcisista)

Cu timpul oamenii uita sa traiasca viata in sensul ei initial, in sensul larg.
Pe multi ii auzim ca se compatimesc aruncand vina pe soarta lor nefericita. Dar viata a fost conceputa sa fie traita in iubire, iubirea inaltatoare care iti da acel sentiment le echilibru, de implinire cu tine si cu Tot, de contopire universala.

Extrem de interesanta este teoria iubirii platonice care plaseaza sentimentul iubirii pe cel mai inalt grad existential. Iubire este veridica numai atunci cand ia valoare spirituala, atunci cand este neconditionata si se apropie de forma cea mai pura, de iubire divina.
Ai sa intalnesti asta (daca nu cumva ai si facut-o) in majoritatea scrierilor romantice, cu preponderenta Eminescu (vezi „Luceafarul”) .

In viziunea mea, iubirea este imposibil de materializat in inimioare, bomboane de ciocolata, fundite roz sau animale de plus. Te poti indragosti nu doar de o persoana (asa cum multi obisnuiesc sa uziteze acest verb) ci si de propria viata.
Iubirea este reconectarea universala la starea primordiala de echilibru spiritual.

Inca te intrebi daca m-am indragostit?
Raspunsul meu: Cu siguranta, mai mult ca niciodata, de propria viata 🙂

Anunțuri

Read Full Post »

 

I will tell you a secret, something they(priests) don’t teach you in your temple… The Gods envy us. They envy us because we’re mortals, because any moment may be our last. Everything is more beautiful because we’re doomed. You will never be lovelier than you are now, we will never be here again…”

Read Full Post »

Da, asa e. Gata cu lupta dintre Bine si Rau, cu Rai si Iad, cu pedeapsa si rasplata. Totul se reduce la alegere (teorie a fizicii cuantice). Asta inseamna desigur ca totul se bazeaza pe nesiguranta, abstract, poate (cine stie?) confuzie, intr-un cuvant – posibilitate.

Din nou, fizica cuantica vine aici cu pozitia Observatorului. Daca umanitatea ar privii totul din instanta Observatorului (deci al Creatorului), viata noastra s-ar simplifica substantial. Fiecare emotie, gand al notru produce masive schimbari bio-chimice, fiziologice si de abia apoi fizice.
Gandurile produc emotii, emotiile produc peptide (aminoacizi) care se transforma in neuro-peptide la nivel cerebral (in hipotalamus). Acestea actioneaza ca o cheie in interiorul FIECAREI CELULE UMANE dandu-i o comanda.

Sa simplificam… faci o actiune care iti face placere => se produc neuro-peptide, se elimina in sange, ajung lal fiecare celula si o … „bucura”, o hranesc cu senzatie de placere.
E simplu ce rezulta de aici – starea de bine. Acelasi efect il au viciile, dar despre ele vorbim (ah, pardon), scriem mai tarziu.

Asadar nu exista Bine sau Rau. Ca sa facem o referire teologica, budismul sustine exact acest lucru. Daca imagine lui Dumnezeu este asociata cu binele etern, virtutile pure , iubire neconditionata etc. intreb (nu dau cu paru’) de ce ar creea Dumnezeu Diavolul?
O sa raspundeti : sa ne verifice, sa ne testeze calitatile.
Revin, biblia spune ca Dumenezeu e in noi. Nu e un rationalism complicat sa iti dai seama ca daca Dumnezeu ar fi creat raul inseamna ca s-ar testa pe Sine.
Huh? Does it sound logical?

Alegerea – este ceea ce percepem noi ca fiind Rau. Facem alegeri in fiecare clipa, gresim fata de noi si aici se aplica ceea ce se numeste Legea Universala sau legea karmica. Universul se reechilibreaza si plaseaza bariere ici colo.
Noi, gresind incercam sa le sarim si suntem „pedepsiti”,  adica aliniati.

Da, complicat ai sa zici, complicat sa vezi ce complicata e simplitatatea
Complicat cat timp ai purtat ochelari cu dioptrii nepotrivite…

Read Full Post »

Ca stiinta (impropriu poate, numita stiinta, caci de fapt ea defineste conceptul de stiinta in moduri contradictorii), filozofia se ocupa cu incercarea de a raspunde la intrebarile ce au framantat omenire inca de la inceputurile ei, intrebari despre viata, fiinta, eu, adevar, timp etc.

De multe ori filozofiei i se atribuie echivalentul „intelepciune”. De ce intelepciune? Pentru ca numai rasfoind o carte de filozofie sau doar un succint studiu al vreunui mare titan al filozofiei o sa descoperim ca nici un filozof nu a ajuns la o definitie clara, concisa sau la vreo demonstratie exacta si imuabila a tuturor conceptelelor lansate. Si atunci cum putem numi un filozof intelept, cand nu a facut decat sa aduca si mai multe intrebari care graviteaza in jurul alteia? Raspunsul vine tocmai in capacitatea acestor mari oameni (filozofii) de a sesiza ca de fapt omenirea nu va putea cunoaste niciodata toate raspunsurile la aceste intrebari.

Si atunci ce rost mai are sa ne mai tulburam incercand sa le explicam? Aici e, consider eu, frumusetea filozofiei: abilitatea de a te incumeta sa rezolvi unele dintre cele mai mari enigme ale omenirii stiind ca nu o sa poti face niciodata asta.

De fapt filozofia iti starneste setea de cunoastere, sete ce nu va fi niciodata astamparata, pentru ca nu poti afla niciodata toate adevarurile universului. Ceea ce e cu adevarat remarcabil in filozofie este ca ea este stiinta ce defineste stiinta. In general acest termen trimite cu gandul la exactitatea cu care o disciplina inglobeaza informatii referitoare la anumite fenomene.

Filozofia este, daca vreti, o stiinta inexacta. La nivel semantic este o contraditie a termenilor necesara pentru a explica de fapt ce inseamna filozofia. Ea are concepte, ideei care se pot aplica cu usurinta in viata reala (in sensul ca suna logic) insa pe de alta parte multitudinea curentelor si teoriilor (de multe ori contradictorii) sunt bulversante. Spun „sunt” si nu „par” pentru ca ele se contrazic uneori profund insa toate PAR reale, logice.

De aceea filozofia (nu) e o stiinta: pentru ca e antitetica. E simpla (aparent), dar complicata facandu-te sa te pierzi in hatisurile ei. E intesata de teorii care se opun, de teze si antiteze care compun… sinteze. De aceea imi place filozofia. E indeajuns de simpla ca sa o intelegi dar suficient de complicat de patruns.

Read Full Post »