Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for Decembrie 2012

Craciunul si inceputul anului vin la pachet cu urari minunate, emise mai mult sau mai putin mecanic, toate canalizandu-se pe bucuria derivata din pretextul multimilor ce impartasesc acelasi „Sa fim mai bun in acest an!” Poate ca afirmatia precedenta pare ironica, insa nu este, cred si eu, ca orice om, ca aceste fenomenele de uniformizare si acord a multimilor la plenitudinea unor trairi generice optimiste sunt menite a se pastra.
Eu m-am gandit la o urare derivata din frustrare ca si traire dusa la extrem, frustrarea existentei. Si pentru ca termenii devin mult prea filosofici, m-am gandit ca cea mai utila urare ar fi sa ma transpun in Iona.
Eu nu doresc nimanui ratarea existentiala, sub orice aspect. Eu nu doresc simtirea esecului la spintecarea ficarei burti, oboseala si expectanta angoasanta a unui „maine” gol, nici ipocrizia resimtita in fata propriilor minciuni ale unui „parca” ce se vrea a fi mai plin ca cel de ieri.
Nici nu doresc munca sisifica a atingerii unui ideal. Nu doresc permanentizarea pierderii, sub orice forma, intr-un fond pe care sa-ti propagi intreaga viata, pe care sa il simti la fiecare pas, fiecare succes, fiecare moment de glorie.
Eu, spre deosebire de Sorescu, nu sunt Iona, eu imi doresc sa am curajul sa fiu Iona.
Eu iti doresc sa ai curajul sa accepti ratarea, pierderea, de a fi doar tu cu tine, de a-ti imagina atat, desigur, prin analogie: ca esti acolo, afara din burtile pestelui, pe plaja, unde nu-i rasarit, unde-s tot burti. Acolo unde ti s-au inecat corabiile, acolo unde efortul tau nu are rasplata asteptata, acolo unde ai aflat ca visele tale nu au corespondent real, acolo unde ai regretat speranta din care te-ai infruptat.
Exact acolo, stiu ca ai cadea. Dar Iona n-a facut-o.
Asta-i trairea pe care ti-o urez tie. As vrea sa pot sa iti urez sa fii fericit, sa ai belsug, sa fii iubit, sa ai noroc. E chiar probabil sa le stapanesti pe toate. Dar e posibil sa nu poti. As vrea sa pot pune fericirea la sarat, „sa tina mai mult”. E in zadar sa vrei ce nu poti, nu? Dar nici Iona n-a castigat nimic. El nu a obtinut nimic din cele pe care azi ni le uram. Iona a stapanit ratarea. Dincolo de toate cele mentionate, iti urez s-o stapanesti si tu. Adu-ti aminte: poate nu esti fericit, poate nu ai ce vrei, mai dureros, poate nu esti ce vrei, dar si tu esti Iona. Deschide ochii!
„Razbim noi cumva la lumina!”

Anunțuri

Read Full Post »

In al ei pantec,
Un spatiu am ocupat,
Iar mai tarziu,
Pe ale lor buze
Al meu nume,
Hapsan s-a-ntins,
Si mai tarziu,
In ochii tai,
Am aparut,
Si-am astupat intru sfidare,
Un orizont curat,
Si in nemernicie,
Din timpul tuturor
M-am infruptat
Nemeritat!
Ca sa vedeti!
Exist in asa hal!

Nu-mi pretuiesc regretele,
Caci blestematele,
Pe mine nu ma ard!

Read Full Post »

„Si daca-ul” meu

Oamenii sunt plini de indoieli cu privire la relatiile lor, la viata, in general. Devin nelinistiti, anxiosi si cel mai rau, incep sa aiba asteptari si cerinte de ceilalti. Normal, pentru multi, acest „si daca” vizeaza o teama permanenta raportata la dependenta de o relatie, de un mediu, de o situatie. Mi se pare strigator la cer sa pretinzi totul de la ceva/cineva din exterior (da, celalalt e in exterior chiar daca e iubi, mama sau cea mai buna prietena.)
Si daca totusi celalalt te lasa „la greu” pentru ca are dreptul sa o faca. Si daca nu esti pregatit pentru pentru ca te-ai sprijinit doar pe el? Si daca si tu ai pus presiune si dependenta in relatie cu altii?
Si daca schimbam perspectiva si o orientam inspre noi, inspre mine cel care are dreptul sa nu creada neconditionat in nimeni? Si daca nu blamam pe nimeni? Si daca ne indoim pentru ca ii lasam pe ceilalti liberi? Si daca asta e singura cale de supravietuire detasata si etica? Si daca asta-i nelinistea aparenta a singuratatii si linistea supravietuirii in putere deplina? Si daca e o alegere de viata, una pentru viata?

Dreptul meu fundamental este sa ma indoiesc de increderea neconditionata.

Read Full Post »