Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for Iunie 2011

Alegerile si schimbarile fac parte din viata noastra incepand cu dezvoltarea bio-fiziologica si pana la deciziile de actune din viata de zi cu zi, in orice domeniu al ei. Ma refer acum in special la impactul personal al alegerilor si schimbarilor si o departajare foarte fina, insa important de observat intre scopurile acestora.

Schimbarea ca reactie
Fie ca aleg (sens colectiv) sa schimb ceva fizic sau cognitiv la mine, este esential sa vad daca o fac din reactie la ceva extern. De obicei in adolescenta alegem reactiv: ne schimbam stilul din dorinta de integrare, nu neaparat pt. ca ne-ar placea si exemplele pot continua. La matruitate alegerile reactive pot denota o oarecare imaturitate emotionala pentru ca ele sunt manate de motive externe, nu de convingeri si interese. Nu este de blamat cel ce alege majoritare reactiv, insa e important ca el sa perceapa ca nu isi cunoaste prea clar dorintele.
Exemplu: Pot alege sa manifest dorinta de a studia un anumit domeniu (sa spunem ingineria) pentru ca ma simt inferior in grupul de care apartin sau pt. ca partenerul/a meu/mea face acest lucru.

Disecand comportamentul pot afla ca am facut-o din cel putin 2 motive:
-vreau sa ii fac pe plac, vreau sa ma perceapa ca apropiat „uite, sunt ca tine”
-vreau sa imi gasesc un interes al meu, dar ma impiedica faptul ca sunt influentat/a de tendintele emotionale mai sus mentionate.
Cand nu imi cunosc adevaratele interese, nu fac decat sa le adopt pe cele ale altora si sa ma „obosesc” in a incerca sa le manifest. Un punct cheie in alegerea reactiva este gradul de influentabilitate pe care il am in fata dependentei emotionale de celalalt.

Schimbarea autonoma, activa
Cand aleg autonom, nu inseamna ca nu imi pasa sau ca nu sunt influentat de cei din jur. Insa diferenta majora intre alegerea reactiva si cea activa este ca atunci cand aleg activ imi cunosc si departajez clar interesele de ale celorlalti. Departajarea nu se refera la lipsa de impartasire ci la claritatea, obiectiviatea (in limitele ei umane) de a stii ce imi place/vreau. Acum sunt ghidat de motive interne, de propulsori mult mai personali, de convingeri, idealuri, nu de tendinte pasagere.

Obstacole in tranzitia de la algerea reactiva la cea activa
De multe ori tranzitia nu este constienta, insa ar putea aparea cateva „semne”:
-cand mi-am decis „drumul”, este posibil sa ma confrunt cu o revolta dubla: personala (pt. ca renunt la obisnuinta) si interpersonala, in relatie cu ceilalti, care nu pot diferentia alegerea mea activa de ideea ca „te-ai schimbat, m-ai parasit” (=nu simt ca mai impartasesti cu mine afectiv, emotional aceleasi lucruri”)
iluzia singuratatii: pentru ca sunt doar eu in alegerea mea, capat independenta, exaltare poate, insa pot crede ca nimeni nu ma sprijina: „nu mai e nimeni cu/ca mine”, tocmai pt. ca sunt nevoit/a sa ma explorez si sa explorez in adancime dorintele mele.

Un fel de concluzie
Alegerea autonoma este net superioara celei reactive, prin faptul ca induce o atentie catre sine, catre mobilurile, idealurile, nevoile personale si automat te „obliga” sa iti iei hamul si prastia. Acest lucru nu inseamna ca alegerile reactive, cu caracter mai spontan sunt daunatoare si de aruncat la gunoi. Atunci cand nu sunt folosite ca stratgie pe termen lung, ci pe post de „condimente”, adica sezonier, ocazional, fara a fi implicate total in decizii complexe, ele fac exact acelasi lucru ca si cele active: ofera informatii despre nevoile de moment.

Anunțuri

Read Full Post »

Nu e surprinzator ca de mai mult timp incoace surprindem o sintagma care se infiltreaza mai in toate domeniile vietii: controlul. Il promovam si il cerem in stapanirea de sine, noi ii zicem „autocontrol”, cand de fapt acesta din urma nu are nicio o legatura cu adevarata stapanire a situatiilor/vietii. Este un fel de moda sa te „autocontrolezi”, care de fapt aduce cu sine o serie de ingradiri, frustrari, comportamente nefiresti, pe scurt : opusul.
Autocontrolul „parazitat”
Este vorba despre confuzia autocontrol – putere. Adica, multora le este prezentata aceasta trasatura drept un adevarat demers inhibativ. Recunoastem: „Iti vine sa tipi, taci!”, „Vrei sa privesti, nu o fa!” si alte astfel de prescriptii stereotipe. Controlul de sine este parazitat de astfel de dogme adanc implementate in mentalitatea sociala, multe au cauze traditonaliste neproductive, altele se dobandesc prin invatarea din famillie. Cel mai important este ca eu sa pot diferentia controlul parazit de initiativa personala.

Autocontrolul productiv
Cred ca adevarata definitie a autocontrolului nici nu ar trebui sa contina cuvantul „control”. Nu pentru ca ar fi ceva rau in el, ci pentru ca in reprezentarea generala a marii majoritati control inseamna efort, grija, inhibitie, neplacere. Autocontrolul autentic se refera la capacitatea umana de a initia, dirija actiuni, comportamente urmarind simultan nevoile personale si NU inhiband asa-zisele izbucniri, mai degraba ascultandu-le (mereu au ceva de spus). Nici macar substitutia nu se doveseste a fi productiva pe termen lung si iarasi ne atrage in falsa capcana a autocontrolului.

Exemplu: Viciile sunt cuvinte care la simpla pronuntare produc revolta (din partea „viciatilor”) si aspra atitudine de judecata din partea celor „neviciati”. De multe ori fumatorii sunt sfatuiti sa „taie” tigarile deodata si sa le inlocuiasca cu guma de mestecat, mancare etc. Este foarte probabil ca pt. scurt timp sa se lase de fumat, sau chiar pt. totdeauna, dar ceea ce fac este sa capete un alt „viciu”, mai accepta social. De fapt, in loc sa fie ghidati spre a descoperi motivele care ii imping sa fumeze, ei sunt complet deconectati de la  sine si orientati spre un comportament superficial de inlocuire. Controlul de sine presupune acordare de libertate personala si nu ingradire.

Cum ne impacam cu ala micu’?
Ala micu’ fiind generatorul de impulsuri care ne impinge la asa-zisa lipsa de control, numit generic in unele acceptiuni, inconstient. Tendinta generala e de a-i inchide gura aluia mic. Il comparam fictiv cu un copil. Ce face el cand ii acoperi gura? Tace pentru moment. Pentru ca e obositor sa tii mana pe gura lui, intr-un final o sa ii dai drumul si ala micu ghici ce face? Urla din toti rarunchii, poate te si musca. Te saboteaza. Astfel sta treaba si cu autocontrolul. Daca nu esti corect cu toate instantele psihice (nu trebuie sa stii teorie ca sa le diferentiezi, poti urma calea intuitiva autentica) nimeni nu te va sabota. Nu te vei autosabota si autocontrola… te vei asculta, ghida, dirija fara a te supune tensiunii.

Read Full Post »