Curajul stimulat si simulat

Voi recunoaste cu sinceritate ca nu am fost, pana nu demult, o persoana caracterizata de o doza rezonabila de curaj, in special curaj de tip social. Anumite evenimente au schimbat acest aspect (din fericire).

La nivel personal, dobandirea curajului, in special in relatiile sociale a fost echivalent cu o oarecare doza de asertivitate. Dar am vrut un curaj autentic, controlat de propriile actiuni, propulsat de dorinte mai mult sau mai putin constiente, in orice caz un curaj nemascat.

Cand spun „mascat” ma refer la curajul fals obtinut prin cai… de scurtatura. Un shortcut care nu face decat sa minta persoana in cauza.

Analizand situatia cea mai comuna de tipul „nu fac asta pana nu…”, am constatat ca stimularea curajului de catre o cauza externa (alcool, asocierea cu un grup/trend etc.) nu face decat sa simuleze o atitudine curajoasa, nu sa o lansesze efectiv, in mod natural.

Si aceasta deoarece curajul, este, in opinia mea, un efect al unui impuls, al unei nevoi, dorinte, de fapt un efect rezultat din relatia dorinta-motivatie-actiune.

Problema se poate pune la oricare dintre cei 3 termeni ai relatiei. Evident atunci cand dorinta/nevoia nu este bine identificata, motivatia nu este suficient de puternica sa o sustina prin actiunea propriu-zisa.

Insa, dincolo de toate aceste abordari introspective, intrigant este apelul la falsi stimulatori ai curajului care nu fac decat sa adauge cate un strat de „masti de ceara” peste adevarata „fata” a persoanei, masti care ascund destul de bine nesiguranta, temerile sau intentiile, dar care „la rece” se dezintegreaza rapid, intocmai ca straturile de ceara indepartate de pe o suprafata.

Curajul autentic se castiga prin munca cu sine, incepand cu constientizarea si identificarea nevoii de „masti”. „Masti” care, pot ajunge atat de indispensabile si oferi o falsa iluzie de putere. Si daca minciuna e trecuta cu vederea in mediul extern, la nivel psihic intern, mai devreme sau mai tarizu ea isi va scoate „coltii”.

Curajul viabil nu are nevoie de altfel de stimuli, decat cei de natura interna, motivationala, nu de „masti de ceara” : alcool, droguri sau orice alta actiune nejustificata la nivel intern.

Read Full Post »

Neutralitatea – eterna scuza facila

Puterea alegerii este cu adevarat un marker al autonomiei decizionale si poate, chiar al solidificarii sistemului de valori. Pe de alta parte, asa zisa „neutralitate” este doar o scuza frecventa constienta sau nu, de a ramane in parametrii initiali ai expectativei.
Si expectativa e mereu mai sigura si comfortabila decat intentia, mai ales pentru cei ce stau pe bara… E placut sa stai pe bara, sa astepti succesul unuia sau altuia, eventual mai aclami tacit, sa nu cumva sa risti …iar la final te alaturi castigatorului. Aparent perfect, tipic societatii contemporane.
Sigur, din perspectiva moral personala o astfel de atitudine de pasivitatea este oarecum echivalenta cu un soi de lasitate.
Nu-i mai usor sa astepti sa profiti de la ambii „concurenti”, modificandu-ti atitudinea in functie de castigator?
Da, e mai usor, dar nu si mai satisfacator pentru Om.

Omul care dispune de autonomie decizionala este independent de mediu, in masura in care mediul se refera la influenta stricta asupra interesului persoanei respective. Mai simplu, omul hotarat nu este nici pe departe inflexibil, ci doar isi judeca la nivel personal alegerile. Si asta implica riscuri, dar si un soi de satisfactie personala.

Omul hotarat risca, dar simte gustul autentic al propriilor victorii sau esecuri. Si cum greselile nu sunt decat invatatori ce te iau mai pe ocolite, pana „inveti” temeinic lectia, rezulta ca omul autonom are sentimentul prezentei in actiune.

Read Full Post »