Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for Februarie 2013

Flacara agonica

Sunt lupte,
Sunt pierderi, ori castiguri,
Sunt jalnice,
Se sting.

Sunt jocuri,
Sunt batai de joc,
Sunt neimplinite,
Se sting.

Dar fie,
Sunt flacari,
Ce ard intru pasiune,
Mocnesc,
Se sting.

Dar e o flacara,
Ce arde-agonic,
In al tau trup
De-atata timp
Putred.

Anunțuri

Read Full Post »

Asupra singuratatii avem consideratii multiple, dar e lesne de observat ca lumea fuge de ea… ca de dracu’. De fapt, toti fugim de ea, unii dintre noi ne gandim sa aruncam o a doua privire, uneori fix in ochii acestui patimas urmaritor. Cred ca fiecare om, indiferent de temperament; introvert, extravert, preferinte sociale, nevoi momentane sau longitudinale, e responsabil fata de sine sa o faca: sa dea ochii cu singuratatea.
As putea scrie despre singuratate oricand, as putea sa vorbesc oricand, in fond, ea e o resursa si o mistuire. Existentialismul pune singuratate in ambivalenta specifica responsabilizarii: fie ramai credul si o resimti ca pe o povara, sperand ca cineva o sa te mantuiasca, fie deschizi ochii si… ei bine, constati acelasi lucru, premisa e identica: da, esti singur. Daca romantismul aduce o tenta melancolica singuratatii, existentialismul o apropie, cel mult, de absurd. Cum spuneam: esti singur, caci nu despre curente vreau sa scriu. Esti singur si in bucurie, si in tristete, oricand. A te lega iremediabil de oamenii nu face decat sa te impovareze. Da, esti iubit, nu esti iubit, ideea e ca esti tu, singur. Din randurile astea aproape ai simtii o placere sadica, insa singuratatea, in forma ei cea mai de temut (adica acceptata in orice situatie) este (in opinia mea) o inalta forma de moralitate, transparenta si… odihna.

Da, ma asteptam sa mizez pe putere ca principal atribut al singuratatii. Obisnuiam sa cred ca puterea e doar a luptatorului: cel care infrunta totul singur. Dar puterea singuratatii in repaus e cu mult mai tainica. Ce sens are gustul unei singuratatii „de sange”, una derivata din lupta ta cu altii, cu tine? Are un sens, unul specific izbandei, sentimetului castigului prin sudoarea proprie. Nu-l nedreptatesc.
Dar singuratatea de sange nu-ti aduce lacrimile muribundului. E o exprimare metaforica, desigur. Aseman singuratatea de sange cu esecul actelor dionisiace, aici ma simt aproape de Cioran. Ma consum, imi dovedesc ca sunt singur, dar oare pot gusta singuratate in lupta cu Ceva sau Cineva?

De aceea cred ca singuratatea muribundului poarta pecetea unui soi de siguranta goala, oricat de paradoxal suna. Singuratatea muribundului nu se refera la niciun soi de pornire de tip sinucigas. Prin asta eu desemnez, ei bine, un stadiu de impacare. Esti singur atunci cand esti in taina, esti singur cand dobandind succesul de sange (de unul singur), te lasi pe tine. Esti singur de tip muribund cand depasesti freamatul romantic al scaparii de singuratate si absurdul existentei ei. Esti singur de tip muribund cand afectul scarbei de agonie isi scoate coltii din carnea fiintei tale, esti singur de tip muribund cand nu mai cauti vreun sens, cand nu mai ai o certitudine si, neavand niciuna nu te temi ca vei fi parasit, nici ca dezamagesti, nici ca nu esti potrivit.

Singuratatea de tip muribund nu inseamna esec, ori renuntare patimasa. Singuratatea de tip muribund nu e regret si nici obisnuinta starii. Nu e iluminare, acceptarea voinei de putere, nici a liberului arbitru. Ea nu e nici macar constiinta in procent ridicat. Nu pot sa o definesc concret, dar pot sa o redau reprezentativ. Singuratatea de tip muribund nu asteapta revelatia de Dincolo… de orice si in orice am crede. O simt ca o frana cand ma imbat cu cea de sange. E paterna, e materna, e protectiva, e tainica, dar nu e iluzorie. As vrea ca ea sa ma mistuie, s-o fac tangibila, dar vezi tu, ea nu e de sange. Pe ea nu pot sa o detin, nu pot uza de ea. Nu pot s-o conceptualizez. Inchid ochii si o simt. Ma bucur, nu ma bucur, pot s-o simt. Nu e toropitoare, mistuitoare, nu e angoasanta, nu e de foc, nici glaciala. Dar e acolo oricand traiesti si singura singuratate de pe patul mortii.

Read Full Post »

Cugetari personale

Sa iubesti, adica sa existe un „doar”, unul singur, o singura raportare…
Neadevarat. Exista si acum nenumarati, mai multi, mai multe raportari. Nu poti nega realitatea posibila.
Exista comparare. Si poti s-o folosesti ca inainte. E doar o diferenta: nu are niciun sens sa o faci. Nu ai de ce. Realitatea dispune de nenumarate posibilitati, dar tu ai DOAR una corespondenta.

Read Full Post »

De cate ori, in urma unui eveniment, interactiuni, chiar film, nu ne-am simtit impulsionati sa facem o schimbare? Acest „de maine” a produs, in mod incontestabil, miscari in climatul nostru afectiv-motivational. De asta sunt si promovate (pana la refuz) produse cu… efecte pozitive. Nu vrea sa le contest contributia (minora) adusa… climatului personal. Folosesc aceasta sintagma ca sa desemnez generic (fara a induce o rigoare) motivele, trairile, demersul volitiv, actiunea concretizata comportamental, stilul relational al fiecaruia.
Ceea ce propun este schimbarea propriei pozitii in raport cu X-urii. Nu intentionez sa aduc nicio nota degradanta prin plasarea „produselor cu efecte pozitive” sub umbrela conceptuala a X-ului, dar da (asa cum ai sesizat?) aduc o nota sarcastica (bine, poate e un vicu al meu) cu scopul de schimba lentila prin care privim ceea ce ni se pune pe tava.

Cu alte cuvinte, nu cred ca nimic exterior nu are puterea sa aduca vreo modificare cu efecte pozitive sau negative, fara acceptarea personala si integrarea (mai mult sau mai putin analizata, constientizata, digerata). Vorbesc acum strict despre produsele pozitive comerciale, cartile „cum sa…”, discursuri motivationale exacerbate care iti invadeaza nelinistea (da, nelinistea ta are un drept si ea) cu „Zambeste, nu stii cine se indragosteste de tine!” si iti sugereaza traseuri de tipul dependentei de ceilalti, negarii de sine (da, in tine, nelinistea, suferinta, tensiunea isi au locul lor, fac parte din tine, tu le ai atata timp cat le traiesti, nu vad de ce ai nega „trairi negative” doar pt. ca sunt… „negative”)

A-ti nega o parte din realitate, o parte pe a ta, fiinta cu aspiratii eudaimonice (asa cum e firesc), inseamna a te desfiinta, a te astupa. Poti oare sa te obisnuiesti cu negarea de tine, asa cum propun preceptele superficiale de azi? Se pledeaza pt. eliminarea, descotorosirea de oameni, trairi, impuluri „negative”. Se pledeaza pt. fuga de sine. Atitudinea pozitiva este astazi asimilata cu o stare de orbire. In opinia mea, esti capabil sa gandesti pozitiv atunci cand accepti negativul si da, il lasi in tine, il analizezi, TE analizezi, il respecti si accepti ca nu e definitiv.
Nu pledez pt. o stare melancolica, nici pt. una specifica absurdului, in care suferinta devine scarba de viata. Insa, absurdul are un punct forte si nu intleg de ce promovam sfaturi de duzina, in loc sa punem in lumina Umbra. In absurd nu mori niciodata, desi esti in stadiul ultim al trairii. In absurd nu renunti, dar nici nu speri.

Niciun X nu iti schimba atitudinea, corpul, viata. Niciunul. Durerea, mahnirea, plictisul, tristetea recurenta in doze mici, dar acute, acea tristete cu margini de furie care vine, pleaca, vine, intocmai ca o inghiontire cronica, toate sunt parte din tine. Ele nu te impiedica sa traiesti pozitiv. Traiesti pozitiv cand accepti neconditionat. Nu, nu o sa iubesti si nici nu o sa apreciezi neconditionat pana nu ai sa accepti tot ce esti aici si acum. O sa iubesti neconditionat atunci cand nu o sa ii impui celuilalt sa „se faca bine” ca nu „e bine sa avem un mediu negativ”.

Tot ce supureaza, tot ce poarta coaja suferintei, tot ce e cicatrizat in tine e mai sensibil si totodata mai puternic decat orice alta minciuna pe care ti-o spui dimineata cand te dai jos din pat: „Este o zi minunata, sunt un om minunat.”
Nu, nu imi place postura de victima, nu o suport. Imi place adevarul fata de mine. Si asta ma implica in toate aspectele care (din fericire!) sunt modificabile.
Accepta ranile, fa-ti timp pt. trairile negative, contine-le cat sa le respecti, nu te supune paradigmei influentabilitatii externe. Durerea, dezamagire, toate provin din tine, nu din cauza lui Y. Si nici nu „dispar” din cauza lui X.

Read Full Post »