Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for Aprilie 2012

Eu am crezut in Soare,
Mi-am zis sa ma dau dupa el,
Mi-am luminat feroce-n cap,
Mi-am aruncat o inima in piept,
Dar asta, ultima, ma deranja,
Se tot scurgea, se umezea,
Mucegaia, dar mirosea
A iarba.

Mi-am spus: „O sa te curat!”
Si-aveam in plan s-o netezesc,
Am dus-o repede in soare,
Am dus-o s-o usuc,
Sa-i taca picaturile,
Sa-i sece umezeala.
Sperand asa c-o sa evit,
Miicimea mucegaiului.

Dar ce sa vezi?
Acolo sus, pe-altar,
Chair langa Soare,
Eu am sperat c-o s-o usuc,
S-o curat, s-o albesc,
S-o deparazitez, sa-i redau viata
De fapt, naiva eu,
Uitasem – mucegaiul
Era mai viu decat uscatul,
Umezeala era izvor,
Ce il secasem
Cu viata ce-o cautam.

Lumina, si ea omoara,
Daca nu vrei sa vezi.

Read Full Post »

Eu mi-am permis,
Asa, din scurt,
Ca intr-o zi,
De fapt chiar multe,
Sa am si simturi.

Sa vad, am esuat,
Caci ochii ma ardeau
De foc din soare,
Mult prea fierbinte.
De fapt, speranta oarba.

S-aud a fost chinuitor,
Un tiuit metalic
Al unui cui de-argint
Scurt, dur si indesat
Chiar dupa ceafa.

Mirosul m-a durut
Pana-n plamani
Si mi-a facut dintr-un inspir
Punctual si clasic,
Unul marunt si nehranit,
Alert, polar,
Sincron doar cu emotia.

Iar simtul a capatat
proportii ce mi-au depasit
Bariere proprii!
Mi-a inundat cele doua lacuri,
Iar pielea a plesnit,
Iar lava a erupt in sete
La suprafata insa,
Indata reinghetand.

Sunt iar ca inainte,
In pace, sub pamant,
Iar mistui din resurse,
Sa ard sa pot din nou,
Sa nasc o era glaciara.

Read Full Post »

Ei nu m-au invatat nimic,
De fapt, de m-ar fi invatat
Cate ceva din tainele Nimicului,
N-as fi ramas in urma.
Timpul nu mi-ar fi luat-o inainte,
Daca eu as fi pretuit darul
Despre care ei mi-au spus:
„Tot omul se fereste de el!”

Ce naivi! Ce fel de oameni!
Lor le e teama de acest nimic,
De parc-ar musca din ei,
De parca i-ar trage-n mrejele
Mortii proprii.

Cand m-am trezit cu darul asta-n fata,
Ce crezi?
M-am crezut si eu „tot omul” acela,
Omul lor, nu omul Eu.
M-am speriat de… valoarea lui!
Caci ei nu m-au invatat
Sa caut lumina mea in Nimicul asta.

Dar, acum ca-l am,
Parte din mine, parte ce creste,
Cu care ma imbrac cand ploua pe mine
Si care dimpotriva, nu ma fereste de ploaie,
Nu imi sufoca pielea,
Ma lasa doar sa simt, sa-nvat
In mod empiric,
Nu in mod preluat.

Stiu mai putine,
Pentru ca am mai mult
Din Nimicul de care tot omul se teme.
Dar pe care Omul,
Din tot omul il cauta.
E darul solitudinii.

Read Full Post »