Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for Martie 2011

Momentul meu…

Sobru, elegant in nuante, fin si rafinat in desfasurarea temporala, cu toate acestea viu, plin de aspiratii, debordant, vesel in straluciri… intens in existenta, dar sublim de subtil in spirit ludic, ludic, dar constant de hotarat, autonom, necenzurat in hotarare, calm si pasator in desfasurare…

…Ca un aer auriu de biblioteca veche, precum un inspir scurt de aer de primavera, potrivit de rece, suficient de profund cat sa imi dea un impuls de trezire, trezire moderat de blanda…

…ca linistea monumentala, rupta de freamatul intern al miscarii afective, de parca sentimentele ar avea motricitate lor exprimabila fizic, liniste intrerupta lin, calm, seducator de comfortabil franta…

Previzibil in constanta, surprinzator in ascensiune, mistuind de inaltari, inaltari albastru-azurii, precise, ample, controlate fara suprimare, fara infranare pulsionala, fara bariere personale…

Ca aroma fina de cafea, cafeaua copilariei mele, nu alt tip, cafea nesorbita, cafea doar simtita olfactiv, traita in imaginatie, neperturbata in misterul propriu…

Ca plansul pe timp de fericire, dar fericire fara scop terestru, intensa pana in strafundurile fiintei imateriale, atat de intensa incat nu poate fi externalizata, insa poate fi simtita pana in ultima lacrima calda, calda, blanda, atat de protectiva, atat…

Doar atat este momentul meu…

Anunțuri

Read Full Post »

Ei sunt Oamenii care nu se tem de ascensiuni in domenii si cai mai putin valorizate, mai putin accesibile, sunt cei care se situeaza deasupra mediei, nu in sensul peiorativ al inteligentei mai reduse,  in nici un caz, ci in sensul interesului sporit pentru propriul sistem de valori, pentru acel sistem de valori ce se abate de la sfera materiala, insa nu idealizeaza in extrem celelate aspecte legate de autorealizare.

Sunt Oamenii care nu se tem de religie,  nu ca doctrina, ci ca sens. Sunt cei care nu neaga rolul intelectului, insa nici pe cel al inimii.  Sunt cei cu acel „vino-n-coa” de tipul excentric, elevat, nu ca maniere sociale, ci ca abordari blande ale aspectelor vietii.  Sunt oamenii care gasesc putere in urma suferintelor, care nu condamna alti oamenii pentru ca le provoaca intentionat sau nu neplaceri, sunt cei care nu se tem de cuvinte si moduri de actiune: iertare, autonomie, greseala, invatare si multe alte cuvinte simple, „copilaresti”, mari, prea somptuoase in definitii din carti motivationale, prea ignorate si negate de cei ce nu le vor.

Sunt Oamenii care te invata si invata in acelasi timp. Sunt cei care uneori vorbesc putin pentru ca mai tarziu sa le intelegi pe deplin tacerea, sunt cei plini de curaj de a se arata liberi in convingeri, in scriitura, in actiuni, fie si numai in cadre intime, tot e mare lucru…

Sunt acei Oameni care din timp in timp isi verbalizeaza convingerile intr-un mod simplu, perplex chiar, nu dur, nu impunator, doar sincer si lasand loc pentru intelegerea celuilalt, in functie de nivelul la care celalalt vrea sa perceapa raspunsul lor.

Sunt oameni pe care ii admir, intre care ma regasesc acasa, pe care ii caut…

Read Full Post »

Despre iubire nu scriu in mod direct, la fel cum nici nu vorbesc. Iubirea e atat de prost mediatizata, incat a ajuns sa aiba fel de fel de fatete fals atribuite: de la abordarile materialiste la Valentine’s days cu pampoane roz si munti de sclifoseli. Personal nu practic astfel de abordari, insa nici nu (mai) sunt impotriva lor, dat fiind ca nu ma afecteaza, insa din pacate induc o imagine superficiala a acestei trairi.

In viziunea mea, iubirea nu inseamna exagereare de nici un fel, cu toate ca risc sa fiu pusa la zid de multi pt. aceasta afirmatie. Niciodata nu am inteles de ce a-ti „pierde complet capul” si a „exploda de fluturi in stomac” este echivalent cu a iubii. Nu. Este echivalent cu a fi indragostit. Si, se pare ca, nu numai conform parerii mele, este adevarat ca intre iubire si starea de „indragostire” este o diferenta… de profunzime si stabilitate as zice.

In „Cele 5 limbaje ale iubirii”, Gary Chapman explica faptul ca aceasta diferenta consta in ideea ca a fi indragostit e un fel de faza, mai mult ca o obsesie (cunoastem „imi place de nu mai pot! nu ma pot dezlipii de el/ea”) care, poate dura mai mult sau mai putin, in jur de 2 ani. Apoi, intervine sau nu iubirea stabila. De aceea multi se trezesc dupa casatorie ca nu mai simt nimic.

Antropologul Helen Fisher sustine si ea ca al treilea stadiu al iubirii – atasamentul – este cel mai stabil si nu mai imolica doar actiuni de tipul craving, asa cum se intampla in primul stadiu, pe care aceasta il denumeste – pofta – (lust). Intermediar se afla stadiul romantic, ce este o punte spre o relatie stabila nu doar emotional si fizic (asa cum este in stadiul lust), cat pur si simplu mult mai complex, ca o complementaritate, intocmai ca „doua picioare care merg impreuna. De aceea, ea explica faptul ca oamenii nu sufera si nu se sinucid in urma unei partide de sex, caci ei sunt doar in primul stadiu, mai primitiv. In schimb, ajunsi in stadiul atasamentului, oamenii prezinta activari cerebrale in zonele specifice al iubirii chiar si dupa 20 de ani de la „indragostire”.

Daca indragostirea implica impulsuri, nevoi ce trebuiesc satisfacute rapid, iubirea inseamna stabilitate. Eu nu am vazut niciodata in iubire vreun exces prelungit de tip obsesional. Cum nu am vazut nici nevoia de control, acaparare, sufocare, dar nici distantare riguroasa. Asta nu inseamna ca iubirea nu este pentru romantici acea „visare eminesciana” sau pentru hedonisti acea placere a atingerii, ori pentru cei mai rationali, acea potrivire comportamentala. Ea le include in mod echitabil pe toate. Calea de mijloc, asa cum afirma si Buddha, este calea cea mai echilibrata, insa si cel mai greu de atins. Spre extreme putem aluneca usor, in orice aspect al vietii, insa spre centru trebuie sa „vaslim” cu forte proprii constiente.

Read Full Post »

Intentia este de multe ori un act subestimat in societatea rapida de astazi. Intentia este un adevarat act spre actiune, este un anunt care preceda faptul, care, in mod surprinzator are un impact mult mai important atat psihologic cat si energetic, universal. Prin intentie imi aduc la lumina, imi interiorizez dorinta. Asa cum copilul mic vorbeste cu voce tare atunci cand este decis sa faca ceva, tot asa se manifesta si intentia in viata adulta. Multe sisteme religioase, tehnici de meditatie, intre care si Munay Ki-ul folosesc intentia ca prim act in demersul actional. Asta pentru ca intentia, la nivel psihic, organizeaza viitoarele conduite in scopul atingerii sau implinirii actiunii dorite.
Si cum mintea umana este strabatura zilnic de milioane de ganduri, intentia re un rol modulator, orientativ, directional, selectiv aducand in prim planul constiintei scopul.
Multi dintre noi eliminam sau am eliminate intentia, trecand direct la pasul actiunii. Dar, actiunea nedirectionata poate tinde sa urmeze cursurile fortuite ale vietii. Omul se poate lasa ademenit de tendinte pasagere: emotii, distrageri. De fapt, actioneaza, dar nu in sensul dorit. Intentia si actiunea sunt complementare. Ele conlucreaza. Toti ne dorim actiune, dar nedirectionata ea ramane in van.
A treia variabila a ecuatiei atentia asupra desfasurarii actiunii in vederea mentinerii scopului initial. Degeaba avem o intentie daca apoi punem mainile in san si asteptam. E mai usor sa ramai intr-o stare de „constiinta falsa”, dai play si uiti ce asculti.

Conteaza atat intentia de a da play, a fi atent la ce esti, dar la fel de importanta e si melodia, in toate sunetele, tonurile ei, altfel butonul play nu mai are nici un sens. Multi dintre noi credem ca a da play schimba totul si apo aruncam vina pe Cel Mare ca a uitat de noi. Oare noi mai suntem atenti la propriul cantec?
M-a inspirat aceasta postare

Read Full Post »