Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for Iunie 2012

Jocul ciclic

M-am trezit
Dintr-o noapte grea,
Intr-o lumina mizerabila,
Asta nu-i Lumina!
Trecea, intrusa, prin ochii mei,
Cata durere!
N-am nimic acum,
N-am haina noptii,
Dar cata slabiciune,
Adunasem sub ochii mei
Inchisi!
Iar ei, ceilalti au spus:
„Impaca-te,
Nu esti ca noi,
Nu esti cu noi,
Faptura nedezvoltata”

Nu, capul n-am plecat,
I-am ascultat, de fapt,
Eu n-am lumina lor,
Batjocura spurcata,
N-am ignorat-o,
Am adunat-o,
Si mi-am facut oglinda,
Numai din ea.

Am spart-o
In ochii lor,
Asa, lumina sa si-o vada!
M-am avantat in cioburi
Asa, lumina sa mi-o simta!

Prea mult voi va jucati,
Cu ale mele slabiciuni,
Prea mult voi ma-nvatati,
Cu voi, pe ele sa le hranesc,

Nu vezi acum,
Am un trup nou,
Din fiecare ciob,
Ce mi l-ai dat in dar.
Deci nu te plange,
Ca te-ntepi
De mine, acum,
Tu, om puternic!

Astept inca un joc,
Din nou sa cresc,
Ma-ntreb ce-am sa-mi mai rup,
Doar ca sa construiesc?

Hai, pune zarurile
Jos.

Anunțuri

Read Full Post »

Dintr-un zadarnic, lung razboi,
Ce se purtase-n fapt tacit,
Mocnit sub zambete de glorie,
Marunte, rare, goale,
O pace sa-si gaseasca,
Ar vrea o mama.

Asa-i de drag, dulce, razboiul,
Insemnele de reusita,
Cu ea mereu le poarta,
Le tine vii, aprinse-n sine,
Ii sunt doar vestede,
Intr-o lumina,
Din ziua celor orbi,
Dar stralucesc si ard
Intocmai ca scanteia
Unei dorinte ce-n inima
Vesnic o poarta.
Asa e jocul ranilor,
Ce supureaza,
Si-un fierbinte sange,
De jale si putere,
In ochii mamei il aduc,

Caci mama stie,
Inspre apus – la lupta iar
Cu ai sai copii,
Pe care ea,
Din vrute si nevrute,
Asa-nspre sine i-a pornit.
Dar pana azi nici n-a stiut,
Copiii razvratiti,
Pe pat de huma rece,
Cand mama i-a mintit,
Au adormit,
Doar cativa ani.

Singura-si cere destinul,
Se-ntreaba cu ce a gresit,
De-ai sai copiii o pace,
Nu-i ingaduie,
Si tocmai cand ea cade,
A mia oara spre pamant,
Dorind sa zaca,
Pe-acelasi pat de huma rece,
Unde copiii au dormit,
Doar sangele ii clocoteste,
Si ranile se-aprind,
Si toate supureaza,
Iar ochii dor, ei ard,
Iar pielea frige
Pana-n adancul ei.
Si iata-i, chiar asa!
Copiii iar ataca
Si zorii iar tresar,
Si ei uimiti
De-atata nastere,
Privind-o invers,
Asa cum se si-ntampla.
Iar mama, ostenita,
Ca iarasi viata a primit
Privirea si-o ridica
Inspre copii, spunand:
“Nici pana azi nu va cunosc,
Caci mintea mi-e de gheata,
Purtata ca un scut,
Pe care v-am tinut,
In josnicie v-am privit,
Netrebnici si opaci,
Eu v-am crezut,
Iar voi acum,
O viata-n zori imi dati,
Cadou plin de Lumina,
Voi, Umbrelor!?”

Read Full Post »

Surorile nobile

“Asa-s de gingase,
Atat de netede, perfect cioplite,
De-a noastra mama,
Asa-s de luminoase,
Cand inspre tata-si indreapta
Al lor chip fara cusur,
Si limpezi, transparente-s,
Iar El solemn reflecta,
Al lor tot”.

Asa graieste-n sine,
O piatra aspra, gri,
Despre mai mandrele,
Surori cristale,
Nascute din matasea Mamei,
Sub focul maiestuos al Tatalui.

“Frumoase-s ele-n ai mei ochi,
Privirea mi-o incanta,
Sublime-s ele-n simtirea-mi,
De piatra aspra, necioplta,
Caci fiind asa, aproape oarba
Am devenit,
De-atata stat in mlastina,
De-un mucegai doar
M-am lipit,
Si singura m-am ascutit,
Asa cum am putut,
Caci vezi tu, apa,
In juru-mi nimic nu vrea a face,
Doar zace.
Iar ochiul meu, prea strans fiind,
E singurul ce doare,
A lor lumina neputand
Sa o contina.

Dar de sub muschiul lanced,
Eu trag cu ochiul,
Inspre a lor lucire,
De seta unei ape vii,
Ce nu ma va ciopli,
In veci.”

Read Full Post »

Am sa iau o carte,
Am s-o deschid,
Toate ferestrele sa le inchid,
Sa scap de viata,
Sa intru in traire.

Am sa iau inca o carte,
Am s-o deschid,
Toate usile sa le inchid,
Sa ma inec
In fiinta altora,
Impartasita pe hartie.

Am sa iau inca una, inca una,
Inca o carte,
Am s-o deschid,
Sa-mi pierd vazul
Pentru vecie,
Sa ma topesc de sete, de foame,
Sa-mi oblig mintea
Sa se dospeasca,
Sa ma umple de gol,
Sa-mi usuce mucegaiul
De pe fata,
Sa-mi apropie totul,
Din mine, in mine,
Intr-o imbratisare
Fortata, rationala,
Impusa brutal,
Din ratiuni practice,
Din simtiri neintegrate,
Am sa comit, poate, o crima,
Ca sa salvez o viata,
Tot pe mine,
Si totul doar cu o carte,
Sau nenumarate.

Read Full Post »

Larve gresite

Pentru o larva,
A ingropa orice zi,
Ii aminteste ca ea, de fapt,
E o comoara
Fara valoare.

Caci, pentru o larva,
Care stie ca nu urmeaza
Metamorfoza estetica,
Orice zi trecuta,
E un pas spre neimplinire,

Probabil mai sunt larve
De pret…
Legate pentru totdeauna.
Probabil mai sunt larve,
Care raman in mucus,
Neclintite pentru totdeauna,
Lasandu-si vazul si auzul alerte
Insa pielea amortita,
Hranindu-se intrerupt cu imaginea
Unor aripi simetrice
De fluturi frumosi.
Astamparandu-si anemic setea,
Ascultand bataia
Unor aripi simetrice
De fluturi frumosi.

Read Full Post »

N-am crezut ca ochiul lor,
Atat de mare avea sa para,
Asupra celor ce pe mine se gaseau,
Si pe-a lor gura sa o miste.

N-am crezut ca gura lor,
Atat de mica, n-avea nimic
Din cele ce in mine se gaseau,
Insa dadea de toate,
Din cele ce pe mine se aflau.

De-un ochi si-o gura
A fost nevoie doar,
Ca astazi eu sa uit,
Sa nu mai pot,
In orice ochi si gura
Sa mai cred.

Si pentru ca mi-ati luat
Nici eu nu pot,
Nici voua si nici mie,
Sa-mi mai dau.

Caci m-am obisnuit,
Cu mare bucurie,
Doar intre trandafiri sa stau,
Dar sa ascult
Doar tepii lor
Si florile…
Eu sa le rup!

Sa fie liniste
Si intuneric,
Ca poate eu
Sa ma aud!

Read Full Post »

Ritualul zilnic

Sunt multi cei care,
Au pielea putreda,
Si ochii afundati
In capul greu,
De care zace prins
Un vested par subtire
Si corpul le atarna,
Pe langa ei,
In fiecare zi.

Sunt multi cei care,
Privindu-se in lac,
Nu vor decat
A lor mizerie s-o curete,
Nu vor oglinzi,
Nimic ce ii reflecta
Cu tot ce-atarna
Dupa ei,
In fiecare zi.

Sunt multi cei care,
Zac intr-un corp amar,
Putred, plin de rani,
Si-ntr-un efort zadarnic,
Imping piatra cat mai sus,
Catre un deal,
Ca-ntr-un efort final,
Sa se rostogoleasca
Cu tot cu ei
Pe ei, in ei,
Intr-un lac,
Ca sa-i spele
De al lor trup,
Vested, rece si urat,
In fiecare zi.

Read Full Post »

Older Posts »