Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for Aprilie 2013

Impresionabile,
Aşa se vor a fi
Chiar toate florile,
Să fie!
Nu pentru mine!

Prefer doar spini,
Frunze, tulpini
Şi roşul sângeriu
Din al meu trandafir
Şi-albastru rece,
Al unei mări
De mijloc de septembrie.

Am una singură,
O floare,
Ce-mi poartă
Şi roş’ de trandafir,
Şi marea nobilă,
Întru adânc
Albastru.

Căci n-a pălit
În amintiri
Din modestie
A ruginit
În toamna
Pe care ştiu
Că o iubeşte.

Şi roşu,
Şi albastru,
S-au cufundat
În reverie,
Şi-n realitate
Eşti o floare,
Peste care n-am trecut.

N-am trecut.

Anunțuri

Read Full Post »

Da, prima iubire nu se uita. E simbolica, reprezinta declusterizarea fantasmatica, proiectarea, atribuirea si eroarea de tip I (aia in care vezi si crezi ceea ce nu e doar pentru ca iti face… bine). Nu am vrut niciodata (bine, bine doar in etapa egocentrismului maxim, 3 ani) sa ma leg simbiotic de o persoana. Am spus nu am vrut, nu ca nu mi-a placut. Iti place ceea ce (crezi ca) iti face bine (eroare precedenta). Nu e de condamnat, exista o simbioza mai mult sau mai putin intensa cu prima persoana de atasament, cu mama. Nu mi-au placut scuzele niciodata. Am spus nu mi-au placut, nu am spus ca nu le-am folosit – eroarea de tip II (cea in care nu vezi ceea ce e evident pentru ca iti face… bine). Dincolo de abordarea sistemic-psihanalitica, exista si baza evolutionista pentru pareidolia. E adapabil sa cred ce nu e pentru ca ma protejez:
a) la nivel micropsihic, reptilian: daca cred ca exista un pradator unde e o sa fiu mai castigat pentru ca o sa activez fight-flight, insa daca nu cred si el este, exista o probabilitate sa fiu atacat (mai bine ca un tufis „devine” periculos, chiar daca in sine nu ascunde un pradator)
b) la nivel microafectiv, interrelational: ma „leg” de o iluzie si ma motivez simbiotic sa traiesc (daca cred ca cineva ma place o sa fiu mai placuta, cu tendinta imitiativa puternica si individualizare scazuta)
c) la nivel macrosocial, o sa fiu intre „ai mei”, o sa lansez mesajul „ma simt acceptat” cu dublu efect: coeziunea grupala, potentialul carismatic. Exista aici un efect de reciprocitate intarit: eu cred ca ma placi (desi realitatea e alta), iti arat asta, tu crezi ca eu te plac si imi arati asta.

Revenind din erori si credinte false, e important sa iubesti si sa nu uiti. Inca iubesc cu tot cortexul meu (hai, ala drept, ca sa nu fiu asa… agentica si rece!) Iubesc ce? Exact asta iubesc: „ce-urile”, conceptele, teoriile, cunoasterea. Le iubesc pentru ca se restructureaza, sunt mobile, sunt probabiliste, variaza si… nu le pasa. Suna cam… necredincios? Da, nu iubesc iluzii cognitive, credinte si impresii confortabile. Conceptele (sens general de cunoastere) sunt fidele prin natura arhaica, ma „investesc” cu libertatea probabilismului.
Da, da, stiu, ii spune „repliere catre sine” in termeni psihanalitici si e o marca a egocentrismului. Mie imi place centrarea pe Ego, doamnele dezvoltate (personal) il repudiaza pe motiv ca le blocheaza (altruismul, nu altceva). Mie imi place Egoul asta, „tipul” mediaza conflictele in mod constant si te tine departe de nevroze, printre altele. Dar „iubirea” noastra nu e acceptata social si ma roade (nu la suflet caci acesta e sufocat de Ego, deci ma roade pe altundeva) ca Osho ii spune: „floare de plastic – mort”. Iubesc EGOist si anorganic, asadar… Dragostea asta, cum face ea din om, ne-om.

Read Full Post »