Valorile pe care oamenii le contin si pe care implicit si explicit (da, da, atunci cand se simt securizati ca niste fiinta proactiv-benevolente ce sunt) includ intreaga linie motrica a personalitatii. Altruism, generozitate, sociabilitate, candoare sunt doar cateva din topul listei. Aici includem desigur segregarea pe gen, dar nu o recunoastem, caci noi suntem egali cu vorba . Ei bine, barbatii si femeile nu sunt egali, nici cerebral, nici morfologic (te-ai grabit cu proiectia!). Dar sunt uniti de trebuinte de crestere (spirituale, estetice, transcendente).
Uneori, unii (nu toti, aia inferiori!) sunt egoisti (adica asculta de entitatea aia pe care o gasesti descrisa in citatele de pe Facebook drept „cel ce trebuie sa arda”, Ego-ul) si le pasa doar sa isi implineasca nevoi primare (sa manance, sa doarma, sa respire, sa procreeze). Aici sunt incluse unele femei si unii barbati (de obicei mai mult ei ca sunt mai…vanatori din fire).
Femeile sunt mai afective si mai altruiste. Din acest motiv (adica trebuinta superioara ca sa ne intelegem), ele considera ca trebuie sa ii aduca pe toti (si femei egoiste si barbati la fel de egoisti) pe calea cea dreapta. Stiu, suna complet corect, etic.
Problema e ca altruismul global si in general comunalitatea (tendinta de a cauta suport social si a de a manifesta nevoia de incluziune si apartenenta la un grup) nu sunt evolutiv productive si din punctul meu de vedere nici morale. Da, altruismul global nu e moral. Freud considera altruismul un mecanism de aparare. (ceea ce omul pune in functiune ca sa isi atinga scopul, ala egoist). Psihologia sociala explica altruismul prin „buffering hypothesis”, adica drept o supapa intre persoana fragilizata (neputincioasa, nesigura) si mediul perceput ca fiind nesigur. E mai bine ca atunci cand simti ca nu poti (autoeficienta scazuta) sa te refugiezi in grup unde vei fi sprijinit (de fapt unde vei avea aceasta iluzie ca si ceilalti de acolo care cauta acest lucru). Fiinta sociala, omul numeste asta drept „altruism”, un sentiment nobil. Postulatele dogmatice sustin acceptare neconditionata, non-judicativitate (pe care o confunda cu gandirea critica) si brate deschise spre oricine.
Dar, in mod paradoxal, realitatea arata ca altruismul nu e destinat aplicarii globale, ci selective. Asta explica de ce nu iti imparti toate bunurile cu necunoscuti, ci doar cu cei inruditi genetic (familie) sau destinati inrudirii genetice (flori pt. iubita ta, nu pt. toate femeile, caci ea e unica si speciala). Observ cu scarba (da, asta e cuvantul) cum in spatele altruismului global se ascunde dezirabilitatea care greste proportional cu acesta. Nu vreau sa spun ca e adaptabil sa nu dispui de dezirabilitate (adaptabil intai pt. tine, apoi pt. relationare, da, sunt egoista), insa aceasta este prima samanta a minciunii. Fara a intesa sugestii paranoice in acest discurs, fara a lansa ipoteze neverificabile longitudinal (cross-sectional se pare ca au fost), vreau sa spun ca nu cred ca e posibil sa ii placi pe toti.
• Operez cu o distinctie clara intre „a placea” si „a prefera„. E util sa iti placa multe, e util pentu ca e posibil ca dintre toate elementele, oamenii, obiectele etc. ce iti plac (le oferi un grad mediu de incluziune in viata ta) sa gasesti ceva ce iti foloseste in supravietuire, dezvoltare, prosper (economic, social, afectiv). De aceea barbatilor (si femeilor care recunosc) le plac mai multe femei, respectiv barbati, in cazul femeilor.
• A doua distinctie se refera la preferinta. Nu, nu e niciun pericol ca lui iubi ii plac blondele sau brunetele cu un WHR de 0.7. Nu, nu e o problema ca vizual periferic le observa la semafor. (S-ar centra perceptiv pe ele, dar aleasa e soarele). A placea nu e o problema, placerea e o incitare, nu o intentie. Exista o diferenta conceptuala aplicabila si intre acesti 2 termeni. O incitare reprezinta un nivel de senzitivitate difuz (ma incita lumina, imi declanseaza o reactie), pe cand o intentie exprima o alegere constienta sau subconstienta, orientata, ghidata de un mobil energetic-dinamogen, de un motiv. (ma incita toate florile pt. ca ontogenetic e adaptabl sa observ obiecte, sa memorez cat mai multe in cazul in care imi sunt utile, dar ma orientez spre florile rosii, pt. ca le prefer, nu le plac pur si simplu).
Din perspectiva cognitiv-evolutionista, oamenii sunt structurati modular sa placa categorii generale (femei, barbati sa spunem brunete, bruneti, Animus specific, Anima) dar sa prefere (sa aiba intentii) spre categorii particulare (o femeie, un barbat anume). Expunerea periodica la categoriile generale (uitatul dupa Animusul tau, respectiv Anima ta) ajuta in selectia sau restructurarea celor specifice. Sintetizand, e util sa plac oamenii, dar adaptabil maximal sa ii prefer pe unii. Inainte sa ma avant in altruismul orb, as considera si aspectele mai sus mentionate: teama de respingere (o sa fiu bun cu toti, o sa fiu poate submisiv ca sa ma asigur ca ma accepta), nesiguranta eficacitatii proprii, reciprocitatea nevrotica (vreau sa fiu salvator pt. ca vreau sa ma salvati mereu).
In fond, placerea vs. preferinta = utilitate vs. esentialitate. Pentru a putea obtine nivelul maximal de adaptare (preferinta) e necesar sa treci prin nivelul explorativ (placere), sa iti permiti (tie si lui iubi) sa arunci un semn de intrebare (el sa arunce o privire ca femeile nu se uita dupa altii!) la toate incitarile. Alegerea se face in baza alternativelor echiprobabile. E in libertatea omului, e un principiu inscris genetic. Cauta, testeaza, selecteaza. Si parca oamenii sunt ghidati de trebuinte superioare, alea care vizau esentialitatea…
Foarte interesant!