„Sa nu te crezi fragil,
Nici sa nu-i crezi puternici,
Pe ai tai frati mai mari,
Sa nu te crezi in cuib,
Doar pentru c-ai frati,
Nici sa nu-i crezi pe ei,
Dusmani de moarte,
Caci tuturor v-am dat
Acelasi sange.”
Asa rosteste o mama,
Povete pentru fiul sau.
Dar fiul mic, naiv,
Cu focul de la Tata s-a jucat,
Si s-a parlit intru durere,
Si mama lui l-a stins,
Cu blande maini din apa.
Dar fiul mic, ranit,
Staie de gheata,
Mamei i-a cerut,
Si tatalui, arme de foc,
Sa fie rece, sa nu-l arda,
Dar flacari sa si scuipe
Spre fratii sai.
Mahnita, mama l-a avertizat:
„Tu, fiule, nu vezi nimic din ce ti-am spus,
Tarziu, tu poate ai sa simti
In al tau sange, gheata mea nu e,
In a ta gura, flacarile tatalui nu-s,
Caci totul e numai un sange,
O apa si-un pamant”
Fiul incrancenat si orb,
Cu rani arzand sub gheata,
Ajuns in fata fratilor,
Ce-asta durere i-au pricinuit,
Catre pamant cazu,
Si-atunci, din gura-i fierbinte,
In loc sa scuipe flacari,
Apa necontenit se revarsa,
Si-atunci armura-i de gheata,
In loc sa tina piept napastei
Numaidecat ea se topi.
Caci fratii sai mai mari,
Intocmai ca si el,
Aceleasi straie purtau.
Si-atunci, uitandu-se spre Soare
Si-atunci, pasind iar pe Pamant
Fiul le spuse lor:
„Caci tuturor ne-ati dat,
Acelasi sange.”
Lasă un comentariu