Doar pentru ca s-a vazut bolnava,
Nu mai era in stare sa dea,
Sa produca, sa imparta,
O fabrica s-a tot gandit,
Dar s-a oprit.
Si-a pus picioru’-n prag.
Viclean, de pe scanul de sus,
Un om ce jocu’-i cunoastea,
I-a soptit instruziv:
“Ai niste guri de hranit,
Si niste datorii de platit.”
Altul, deasupra tuturor,
Sedea pe culme, cel mai sus,
Vazand-o agitata,
I-a ordonat feroce:
“De guri de nu-ti mai pasa,
Sa-ti pese de plan, de program!
Sa fii in norma, sa nu te-abati,
Vrei sa stagnezi?”
Dar ea-si raspunde:
“M-am oprit,
Nu mai sunt productiva,
Nu stau,
Azi sunt proactiva.”
