Calitatea primordiala a unui mentor este prezenta experientei. E conditia informala sine qua non ce plaseaza un om in “hainele” unui mentor in reprezentarea comuna. In acest context, mentor se refera si la aspectele obisnuite prin care care definim un om de la care “putem sa primim sfaturi”, un om “suficient de”.
In ultimul timp ma intreb daca mentorul lipsit de experienta personala, cel care nu a trecut efectiv prin “focul si vantul” prin care cei care il considera initiator au trecut… e un mentor autentic? Teoretic empatia nu inseamna contaminare, inseamna simtire fara implicare labila. Urmand principiul acesta, mentorul ne-experimantat ar putea sa fie cel putin un observator ceva mai obiectiv. Si pentru ca uram acest cuvant imposibil de trecut prin filtrele afective (obiectiv, adica), o sa il inlocuiesc cu “un observator cu o alta viziune”. decat cea a celor deja partasi.
Situatie concreta: cand consider ca un om este specializat intr-un domeniu (nu ma refer profesional, mai degraba relational) si apoi aflu ca acel om nu a trecut prin situatiile de viata pentru care eu il admiram in mod fictiv pot alege 2 variante:
- respingerea implicita care urmeaza principiul “ah, nu ai cum sa stii tu, n-ai suferit/trecut prin asta”
- acceptarea “hm..dar daca”, o acceptare care da credit atat principiului uman dubitativ (nu cred pana nu vad), deci ratiunii cat si intuitiei (nu degeaba pare ca intelege )
Poate avem potentiali mentori printre noi, poate l-am inchis intai gura, apoi mintile. Poate e timpul pentru o abordare mai toleranta, mai intuitiva, mai integrativa.
