S-a oprit din a exista si a inceput sa traiasca…

Da, e vorba de Michael Jackson. Nu, nu e unul din miile de articole despre moartea regelui pop. E un articol despre Viata , adevarata Viata a celor care trec Dincolo.

Marturiesc ca inainte de a vedea interviuri cu Michael Jackson credeam toate mizeriile din presa. Insa analizandu-i gesturile, mimica, intonatia, am observat ce era. Era un copil, unul nefericit, ce nu apucase sa-si traieasca copilaria, marcat de parerile altora, timid, asuprit de deciziile altora, sensibil, cu un respect umil…

Refuz acum sa mai vorbesc la trecut de Michael Jackson. De ce? El , ca toti cei care mor, traieste si traieste bine, atat de minunat, de detasat de lumea de aici, incat e chiar ciudat sa spun ca… a murit.

Exista un concept in Budhism care spune ca noi murim pentru ca Sufletul decide ca si-a incheiat misiunea pe Pamant, s-a perfectionat destul in aceste mediu si e timpul sa “sparga salasul” si sa treaca la un alt nivel. Asta e moartea. O poarta.
Tot budhismul spune ca atunci cand are loc incompatibilitatea Suflet-Corp, sufletul isi autodistruge salasul pentru a se elibera.

Eu cred ca asta se intampla cu toti cei care nu se acepta ca ceea ce sunt pe Pamant, indiferent de greutatile prin care au trecut. Si cred ca acesta este si cazul lui Michael Jackson, un “copil in trup de adult“, asa cum declara.

Versurile , melodiile sale toate, exprima regretele sau dorintele sale. In psihologie se aplica un fel de lege inversa, conform careia exprimam exact opusul a ceea ce simtim. “Bad”, “Thriller”, “Blood on the dancefloor”.

Ma bucur pentru Michael Jackson, ca in sfarsit TRAIESTE!